Articolul 84
Art. 84 din REGULAMENT nr. 4 din 31 iulie 2014 privind raportarea de date şi informaţii statistice la Banca Naţională a României
- Titlul I Raportări de date şi informaţii privind statistica monetară şi financiară, balanţa de plăţi şi poziţia investiţională internaţională, datoria privată externă a României pe termen mediu şi lung, precum şi emisiunile şi deţinerile de titluri de valoare
- Capitolul X Statistici privind activele şi pasivele societăţilor vehicul investiţional angajate în tranzacţii de securitizare
- Secţiunea a 2-a Dispoziţii specifice
În vederea clasificării activelor și pasivelor societăților vehicul investițional pe categoriile de instrumente specificate la art. 83 alin. (2) și (5), societățile vehicul investițional respectă următoarele reguli:
a) un instrument financiar clasificat în una din următoarele categorii: alte depozite; credite acordate; titluri de natura datoriei; credite și depozite atrase și titluri de natura datoriei emise se clasifică pe o singură bandă de scadență, în funcție de durata inițială/scadența la emisiune. Odată clasificat într-o bandă de scadență, instrumentul financiar rămâne pe acea bandă până la rambursarea completă, dacă nu intervin modificări contractuale;
b) creditele securitizate trebuie raportate la valoarea nominală, chiar dacă sunt achiziționate de la inițiator la un preț diferit. Contrapartida la diferența dintre valoarea nominală și prețul de achiziție trebuie inclusă la alte pasive;
c) activele nefinanciare se înregistrează la valoarea netă de amortizări;
d) toate activele și pasivele financiare trebuie raportate la valoarea brută, și anume activele financiare nu trebuie să se raporteze net de pasivele financiare.