Articolul 31
Art. 31 din ORDONANŢĂ nr. 9 din 31 iulie 2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014
- Capitolul II Dispoziţii referitoare la bugetul de stat
(1) În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Ministerul Transporturilor în calitate de Autoritate de management pentru POS Transport are obligația să modifice creditele de angajament și creditele bugetare aferente anilor anteriori, creditele de angajament aferente anului curent, precum și valoarea totală a programului, în anexa nr. 3/24/25 "Fișa finanțării programelor aferente Politicii de Coeziune a UE, a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, altor programe finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și a altor facilități și instrumente postaderare", cu încadrarea în valoarea totală a programului și cu respectarea prevederilor privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări prin , cu modificările și completările ulterioare.
(2) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Ministerul Transporturilor, în calitate de Autoritate de management, are obligația să modifice contractele de finanțare încheiate cu beneficiarii POS Transport, la nivelul contractelor de execuție lucrări încheiate, precum și a contractelor în curs de achiziție în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, fără a depăși valoarea totală prevăzută în anexa nr. 3/24/25 "Fișa finanțării programelor aferente Politicii de Coeziune a UE, a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit, altor programe finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și a altor facilități și instrumente postaderare".
(3) Pentru punerea în aplicare a alin. (2) în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Secretariatul General al Guvernului prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public-Privat și Promovarea Exporturilor și, respectiv, Ministerul Transporturilor au obligația să modifice valoarea totală a proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare din cadrul POS Transport prevăzute în anexa nr. 3/13/23 "Fișa proiectului finanțat/propus la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a UE, a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit și altor facilități și instrumente postaderare" la bugetul Secretariatului General al Guvernului și anexa nr. 3/24/23 "Fișa proiectului finanțat/propus la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a UE, a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă și de Pescuit și altor facilități și instrumente postaderare" la bugetul Ministerului Transporturilor.
(4) Pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (3), Ministerul Transporturilor și Secretariatul General al Guvernului prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public-Privat și Promovarea Exporturilor poate să modifice creditele de angajament și creditele bugetare aferente anilor anteriori, credite de angajament aferente anului curent, precum și valoarea totală a proiectelor, inclusiv cu corecțiile financiare și influențele determinate de modificarea ratei de cofinanțare a Uniunii Europene.
(5) Se autorizează Ministerul Transporturilor și Secretariatul General al Guvernului prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public-Privat și Promovarea Exporturilor să detalieze influențele prevăzute la alin. (3) și (4) inclusiv în anexa nr. 3/13/29 "Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții" la bugetul Secretariatului General al Guvernului, respectiv în anexa nr. 3/24/29 "Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții" la bugetul Ministerului Transporturilor.
(6) Ministerul Transporturilor și Secretariatul General al Guvernului prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public-Privat și Promovarea Exporturilor comunică Ministerului Finanțelor Publice, concomitent cu transmiterea anexelor la bugetul acestora, modificările ce decurg din aplicarea prevederilor alin. (1)-(5).