Articolul 8
Art. 8 din HOTĂRÂRE nr. 537 din 26 iunie 2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor
- Capitolul III Procedura de restituire de accize
(1) Operatorii economici care doresc să solicite restituirea sumelor prevăzute la art. 7 alin. (1) au obligația ca, înainte de a efectua prima solicitare, să se înregistreze în Registrul vehiculelor și al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize, denumit în continuare Registru, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1.
Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 10 al , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.037 din 22 decembrie 2016.
(2) Înregistrarea în Registru se face prin depunerea unei cereri la Administratorul schemei, care trebuie să cuprindă informațiile și să fie însoțită de documentele prevăzute în anexele nr. 2 și 3.
(3) Între Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., prin Ministerul Transporturilor, se încheie un protocol de colaborare cu privire la transmiterea:
a) informațiilor referitoare la operatorii economici din România care nu mai îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c) pct. (i), lit. d), g) și h), care se transmit de către Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, către Autoritatea Rutieră Română. Protocolul va conține prevederi privind frecvența cu care se comunică informațiile către Autoritatea Rutieră Română pentru operatorii deja înregistrați în Registru;
Lit. a) a alin. (3) al art. 8 a fost modificată de pct. 1 al , .
b) informațiilor prevăzute în anexele nr. 2 și 5, necesare pentru efectuarea controlului ulterior, care se comunică de către Autoritatea Rutieră Română, la solicitarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 9 al , .