Articolul 2
Art. 2 din CIRCULARĂ nr. 20 din 16 iunie 2014 privind lansarea în circuitul numismatic a unui set de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat) şi a unei monede din argint, dedicate aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti
Caracteristicile tehnice ale monedelor din set (din aur, din argint și din tombac cuprat) sunt următoarele:
| Valoare nominală | 100 lei | 10 lei | 1 leu |
|---|---|---|---|
| Metal | aur | argint | tombac cuprat |
| Titlu | 900 la mie | 999 la mie | - |
| Formă | rotundă | rotundă | rotundă |
| Diametru | 21 mm | 37 mm | 37 mm |
| Greutate | 6,452 g | 31,103 g | 23,5 g |
| Calitate | proof | proof | proof |
| Cant | zimțat | zimțat | zimțat |
Aversul monedei din aur redă imaginea Universității din București la 1864, portretul lui Alexandru Ioan Cuza, întemeietorul acesteia, inscripțiile în arc de cerc "ROMANIA" și "ALEXANDRU IOAN CUZA", valoarea nominală "100 Lei", stema României și anul de emisiune "2014".
Aversul monedei din argint redă imaginea Universității din București la 1864, portretul lui Alexandru Ioan Cuza, întemeietorul acesteia, inscripțiile în arc de cerc "ROMANIA" și ALEXANDRU IOAN CUZA", valoarea nominală "10 Lei", stema României și anul de emisiune "2014".
Aversul monedei din tombac redă imaginea Universității din București la 1864, portretul lui Alexandru Ioan Cuza, întemeietorul acesteia, inscripțiile în arc de cerc "ROMANIA" și "ALEXANDRU IOAN CUZA", valoarea nominală "1 Leu", stema României și anul de emisiune "2014".
Reversul, comun tuturor monedelor (din aur, din argint și din tombac cuprat), prezintă o imagine conținând frontonul unei intrări a Universității din București; inscripțiile "1864" - anul înființării și "BUCURESTI".