Articolul 82
Art. 82 din LEGE nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență
- Titlul II Procedura insolvenței
- Capitolul I Dispoziții comune
- Secţiunea a 3-a Deschiderea procedurii și efectele acesteia
- § 2. Deschiderea procedurii și efectele deschiderii procedurii
(1) Debitorul are obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar/lichidatorului judiciar și a creditorului deținând cel puțin 20% din valoarea totală a creanțelor cuprinse în tabelul definitiv de creanțe toate informațiile și documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea și averea sa, precum și lista cuprinzând plățile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii și transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, sub sancțiunea ridicării dreptului de administrare.
(2) Pentru nepunerea la dispoziția administratorului judiciar/lichidatorului judiciar a informațiilor și documentelor de către persoanele responsabile, judecătorul-sindic va face aplicarea amenzii prevăzute la art. 60 alin. (2) , în mod corespunzător.