Începe proba gratuită

LEGE nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență

Articolul 306

Articolul 306

Art. 306 din LEGE nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență

  1. Titlul III Insolvența transfrontalieră
  2. Capitolul III Dispoziții privind coordonarea procedurii insolvenței grupurilor de societăți

În cadrul formelor de cooperare dintre reprezentantul român și reprezentantul străin, pe lângă mijloacele prevăzute în cadrul art. 297-299 , reprezentantul român, în exercitarea atribuțiilor și sub supravegherea instanței:

a) va putea comunica direct informații și acte procedurale aferente procedurilor de insolvență;

b) va analiza posibilitatea reorganizării grupului de societăți și, în cazul în care o astfel de posibilitate există, va sprijini propunerea, negocierea și punerea în aplicare a unui plan comun de reorganizare, acționând de o manieră coordonată cu reprezentantul străin;

c) va putea încheia, împreună cu reprezentantul străin, un acord de insolvență transfrontalieră.