Articolul 78
Art. 78 din REGULAMENT nr. 9 din 29 mai 2014 privind autorizarea și funcționarea societăților de administrare a investițiilor, a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare și a depozitarilor organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare
- Titlul II Depozitarul
- Capitolul II Atribuțiile, obligațiile și interdicțiile depozitarilor
(1) Depozitarul asigură confidențialitatea informațiilor și/sau documentelor primite din partea S.A.I. sau a consiliului de administrație/consiliului de supraveghere al societății de investiții autoadministrate în procesul de evaluare a legalității operațiunilor efectuate de către acesta în contul organismelor administrate.
(2) Depozitarul nu poate să invoce condiția de confidențialitate prevăzută la alin. (1) în cazul controalelor efectuate de către A.S.F., B.N.R. sau de către autoritățile de supraveghere din statul de origine a sucursalei instituției de credit.
(3) Depozitarii sunt obligați să asigure păstrarea pe un suport durabil a tuturor informațiilor aferente activității de depozitare a activelor O.P.C.V.M. pentru o perioadă de minimum 5 ani de la momentul la care informațiile respective intră în posesia depozitarilor.
(4) A.S.F. poate solicita ca la retragerea autorizației S.A.I. sau a depozitarului acesta din urmă să păstreze informațiile prevăzute la alin. (3) existente în posesia depozitarului la momentul retragerii autorizației pe o perioadă de 5 ani de la data retragerii autorizației.
(5) Depozitarul întocmește în mod corespunzător reguli și proceduri interne în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) lit. m) .
(la 20-04-2018, Articolul 78 din Capitolul II, Titlul II a fost completat de )