Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 9 din 29 mai 2014 privind autorizarea și funcționarea societăților de administrare a investițiilor, a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare și a depozitarilor organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare

Articolul 159

Articolul 159

Art. 159 din REGULAMENT nr. 9 din 29 mai 2014 privind autorizarea și funcționarea societăților de administrare a investițiilor, a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare și a depozitarilor organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare

  1. Titlul III Organismele de plasament colectiv în valori mobiliare
  2. Capitolul VIII Modificări supuse autorizării A.S.F.
  3. Secţiunea a 2-a Societăți de investiții

(1) În cazul modificării documentelor ce au stat la baza autorizării, altele decât cele prevăzute la art. 157 alin. (1) , societatea de investiții notifică A.S.F., în termen de maximum 15 zile de la producerea acestora, anexând copii ale documentelor justificative.

(2) În cazul în care societatea de investiții deține atât sediu social, cât și sediu central, aceasta are obligația de a notifica A.S.F. schimbarea sediului central, în termen de maximum 15 zile, anexând în acest sens documentele justificative.

(3) A.S.F. este în drept să solicite adoptarea de modificări ale documentelor, dacă acestea contravin prevederilor prezentului regulament și/sau ale dispozițiilor legale în vigoare, sau poate refuza autorizarea modificărilor prevăzute la art. 156 alin. (1) în cazul în care nu sunt respectate cerințele prevăzute în prezentul regulament.