Articolul 21
Art. 21 din ORDIN nr. 252 din 2 iunie 2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare şi componenţa nominală a acestuia
- Anexa 1
- Capitolul V Norme de etică şi deontologie profesională
Constituie conflict de interese situațiile prevăzute de legislația în vigoare, precum și următoarele situații referitoare la evaluarea și clasificarea unităților sau instituțiilor din sistemul național de cercetare-dezvoltare ori la evaluarea și finanțarea proiectelor în cadrul programelor din Planul național de cercetare-dezvoltare și inovare II prevăzute la art. 3 alin. (1):
a) situația în care o persoană evaluează în mod direct sau ia decizii nominale de selecție directă ori de excludere a evaluatorilor unui proiect, ai unei unități sau ai unei instituții, față de care persoana în cauză are un interes financiar direct legat de finanțarea ori nefinanțarea proiectului, unității sau instituției, și când persoana în cauză se află în una dintre următoarele relații cu cel puțin una dintre persoanele salariate ale unității sau instituției ori din lista de personal a proiectului evaluat:
(i) sunt soți, afini sau rude până la gradul al III-lea inclusiv;
(ii) sunt angajate în aceeași unitate sau instituție;
(iii) au colaborat în ultimii 5 ani, având publicații sau proiecte de cercetare-dezvoltare realizate în comun;
b) situația în care o persoană supraveghează direct sau controlează direct selecția experților evaluatori, alocarea evaluatorilor pentru proiecte, unități ori instituții, procesul de evaluare a proiectelor, unităților sau instituțiilor și procesul de negociere a contractelor de finanțare, pentru proiectele la care persoana în cauză se află pe lista de personal a proiectului sau pentru unități și instituții în cadrul cărora este salariată respectiva persoană;
c) situația în care un membru al CCCDI face parte din lista de personal a unui proiect înscris la competițiile din cadrul programelor din Planul național de cercetare-dezvoltare și inovare II prevăzute la art. 3 alin. (1). Lista de personal a proiectului este constituită din persoanele nominalizate în propunerea de proiect supusă evaluării, inclusiv responsabilii de proiect în cazul proiectelor realizate prin parteneriat între mai multe instituții sau unități.