Articolul 10
Art. 10 din LEGE nr. 5 din 22 decembrie 1965 cu privire la protecţia muncii
- Capitolul II Obligaţii şi raspunderi
Ministerele, celelalte organe centrale și locale ale administrației de stat, organele centrale ale organizațiilor cooperatiste și obștești sînt obligate ca odată cu realizarea instalațiilor și utilajelor, precum și la introducerea de noi procese tehnologice, să asigure măsurile corespunzătoare de protecție a muncii.
Organizațiile de cercetări și proiectari sînt obligate să aplice, la elaborarea studiilor și proiectelor, normele de protecție a muncii.
În cazul proceselor tehnologice pentru care nu exista norme republicane sau departamentale de protecție a muncii, ministerele și celelalte organe centrale și locale ale administrației de stat, organele centrale ale organizațiilor cooperatiste și obștești, în subordinea cărora se afla organizațiile de cercetare și proiectare, sînt obligate sa stabilească măsurile necesare de protecție a muncii cu avizul Ministerului Muncii.
Consiliile tehnico-științifice și comisiile tehnice interne sînt obligate sa verifice proiectele din punct de vedere al respectării normelor de protecție a muncii.
Comitetul de Stat al Planificarii și Comitetul de Stat pentru Construcții, Arhitectura și Sistematizare vor aviza numai proiectele pentru care consiliul tehnico-științific al organizației socialiste menționează că s-au respectat normele de protecție a muncii și pentru care sînt asigurate mijloacele financiare și materiale necesare realizării măsurilor de protecție a muncii.