Începe proba gratuită

NORMĂ nr. 11 din 29 aprilie 2014 privind activitatea de depozitare și custodie a activelor fondurilor de pensii administrate privat

Articolul 37

Articolul 37

Art. 37 din NORMĂ nr. 11 din 29 aprilie 2014 privind activitatea de depozitare și custodie a activelor fondurilor de pensii administrate privat

  1. Capitolul VI Retragerea avizului depozitarului

Autoritatea este în drept să retragă avizul depozitarului în cazurile prevăzute de Lege, precum și în următoarele situații:

a) nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta normă, necesare pentru obținerea avizului;

b) în cazul nerespectării de către depozitar a obligațiilor prevăzute de Lege, de reglementările Autorității sau de contractul de depozitare și de custodie;

c) la inițierea procedurilor de supraveghere sau de administrare specială de către Banca Națională a României/autoritatea similară competentă din statul membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, după caz, ori la deschiderea procedurii falimentului;

d) la retragerea autorizației de funcționare de către Banca Națională a României/autoritatea similară competentă din statul membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, după caz.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.