Articolul 17
Art. 17 din NORMĂ nr. 11 din 29 aprilie 2014 privind activitatea de depozitare și custodie a activelor fondurilor de pensii administrate privat
- Capitolul III Activitatea de depozitare și custodie
(1) Depozitarul efectuează plăți din contul fondului de pensii numai la primirea instrucțiunilor corespunzătoare din partea administratorului, în următoarele cazuri:
a) pentru efectuarea de investiții, potrivit prevederilor legale;
b) pentru stingerea obligațiilor, plata taxelor de audit, comisioanelor de administrare a fondului de pensii administrat privat;
c) pentru orice alt scop precizat în instrucțiuni, întocmite cu respectarea prevederilor documentelor de constituire a fondului de pensii.
(2) Depozitarul procedează la disponibilizarea instrumentelor financiare din portofoliul unui fond de pensii numai la primirea instrucțiunilor corespunzătoare de la administrator, concomitent cu creditarea contului fondului cu suma reprezentând contravaloarea respectivelor instrumente financiare.