Începe proba gratuită

LEGE nr. 65 din 12 mai 2014 privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, precum şi pentru stabilirea altor măsuri

Articolul II

Articolul II

Art. II din LEGE nr. 65 din 12 mai 2014 privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, precum şi pentru stabilirea altor măsuri

(1) La constatarea unor împrejurări privind săvârșirea unor fapte pentru care legea prevede aplicarea sancțiunii contravenționale, complementare a confiscării bunurilor, agentul constatator poate lua măsura provizorie de indisponibilizare a bunurilor respective în vederea confiscării, întocmind în acest sens un proces-verbal de indisponibilizare.

(2) Prin procesul-verbal de indisponibilizare încheiat conform alin. (1), agentul constatator înștiințează persoana la care s-au găsit bunurile asupra faptului că are posibilitatea, în termen de maximum 24 de ore, să depună la agentul constatator explicații scrise cu privire la împrejurările constatate și/sau să depună orice document pe care îl consideră relevant, după caz, de natură să determine revocarea măsurii provizorii prevăzute la alin. (1).

(3) Bunurile indisponibilizate potrivit alin. (2) se depozitează într-un spațiu stabilit de comun acord de agentul constatator cu persoana la care s-au găsit și pe cheltuiala acesteia, persoana rămânând responsabilă de păstrarea calității și integrității bunurilor, de luarea tuturor măsurilor pentru evitarea oricărui impact asupra calității mediului.

(4) După expirarea termenului prevăzut la alin. (2), în funcție de faptele săvârșite și documentele depuse, agentul constatator dispune fie revocarea măsurii prevăzute la alin. (1), fie aplicarea sancțiunii contravenționale. Revocarea măsurii prevăzute la alin. (1) se motivează în scris și este avizată de șefii ierarhici ai agentului constatator și aprobată de conducătorul instituției din care face parte acesta.

(5) Sunt exceptate de la aplicarea procedurii prevăzute la alin. (1) bunurile a căror proveniență nu este dovedită de contravenient, în condițiile legii, și care au servit sau sunt destinate pentru activități comerciale ilicite, asupra cărora se dispune de îndată sancțiunea confiscării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.