Articolul 23
Art. 23 din NORMĂ nr. 10 din 29 aprilie 2014 privind activitatea de depozitare şi custodie a activelor fondurilor de pensii facultative
- Capitolul III Activitatea de depozitare și custodie
(1) Depozitarul efectuează plăți din contul fondului de pensii facultative numai la primirea instrucțiunilor corespunzătoare din partea administratorului, în următoarele cazuri:
a) pentru efectuarea de investiții, potrivit prevederilor legale;
b) pentru stingerea obligațiilor, inclusiv plata taxelor, comisioanelor și a cheltuielilor operaționale ale fondului de pensii facultative;
c) pentru orice alt scop precizat în instrucțiuni, întocmite cu respectarea prevederilor documentelor de constituire a fondului de pensii facultative.
(2) Depozitarul procedează la disponibilizarea instrumentelor financiare din portofoliul unui fond de pensii facultative numai la primirea instrucțiunilor corespunzătoare de la administrator, concomitent cu creditarea contului fondului cu suma reprezentând contravaloarea respectivelor instrumente financiare.