Articolul 3
Art. 3 din NORMA nr. 211 din 7 septembrie 1998 de aplicare a Legii nr. 93/1998 privind protecţia tranzitorie a brevetelor de invenţie
- Capitolul 1
- Secţiunea a 2-a Înregistrarea cererii
(1) Depunerea unei cereri la O.S.I.M. se poate face:
- direct la registratura, care este deschisă publicului în fiecare zi lucrătoare;
- prin posta, trimisa recomandat cu confirmare de primire.
(2) În ambele situații prevăzute la alin. (1) O.S.I.M. confirma solicitantului primirea cererii și condițiile în care a fost primită.
(3) Toate cererile depuse la registratura vor fi analizate în ziua depunerii de către Serviciul examinare invenții II.
(4) Celelalte petiții și documente depuse la registratura, privind procedurile în care se afla cererea, vor fi analizate ulterior datei înregistrării lor, O.S.I.M. notificând solicitantului răspunsul sau în termen de 30 de zile.
(5) Atunci când prezentele norme prevăd ca o cerere sau un document să fie înregistrat într-o anumită forma, aceasta cerere sau document trebuie înregistrat în forma prescrisă.
(6) Dacă cererea sau un alt act nu îndeplinește condițiile prescrise, O.S.I.M. comunică solicitantului, printr-o notificare, lipsurile, acordând un termen de maximum doua luni de corectare.
(7) Toate notificările O.S.I.M. vor fi motivate și vor conține temeiul legal.
(8) O.S.I.M. va înscrie pe cerere data primirii, numărul de la registratura și documentele primite, sub semnatura. Un exemplar al cererii, astfel completat, se va comunică de îndată solicitantului drept confirmare de primire.
(9) Taxa de înregistrare a cererii este datorată de solicitant o dată cu înregistrarea cererii la registratura. Dacă solicitantul a plătit taxa de înregistrare înainte de depunerea cererii, el va preciza aceasta în cerere, indicând numărul și data documentului de plată.
(10) Dacă la depunerea cererii solicitantul nu a plătit taxa de înregistrare, aceasta taxa poate fi plătită în termen de doua luni de la data înregistrării cererii la registratura; în caz contrar, cererea se considera abandonată și se respinge.
(11) Orice document de plată în care nu sunt scrise datele de identificare ale solicitantului și/sau cele ale brevetului de invenție de referința se claseaza ca martor, iar suma va fi restituită la cererea expresă a solicitantului, numai dacă acesta dovedește ca plata are o alta destinație sau a fost facuta dintr-o eroare materială. În cazul restituirii sumei, aceasta va fi diminuată cu costul serviciului poștal sau bancar.
(12) În cazul în care, în perioada scursa de la înregistrarea cererii și până la publicarea acordării protecției tranzitorii, brevetul de invenție de referința este anulat, O.S.I.M. hotărăște respingerea cererii.