Începe proba gratuită

NORMA nr. 211 din 7 septembrie 1998 de aplicare a Legii nr. 93/1998 privind protecţia tranzitorie a brevetelor de invenţie

Articolul 10

Articolul 10

Art. 10 din NORMA nr. 211 din 7 septembrie 1998 de aplicare a Legii nr. 93/1998 privind protecţia tranzitorie a brevetelor de invenţie

  1. Capitolul 1
  2. Secţiunea a 3-a Condiţii de acordare a protecţiei tranzitorii

(1) Obiectul/obiectele inventiei/grupului de invenții din brevetul de invenție de referința trebuie să se regaseasca între cele prevăzute la art. 1 din lege.

(2) Pentru acordarea protecției tranzitorii în baza unui brevet de invenție de referința care are ca obiect o invenție care cuprinde o metoda de tratament, aceasta trebuie să fie definită prin modalitățile specifice de intervenție asupra organismelor vii: natura, mijloacele utilizate - aparatura, medicamente, agenți fizici, chimici și balneologici, dezinfectante etc.; parametrii tehnici - doze, intervale de timp, durate, temperaturi, concentratii; parametrii agenților fizici sau balneologici - calea de acțiune sau de administrare. Simpla posologie a unui medicament nu poate constitui obiectul unei revendicari de metoda într-un brevet de invenție care conferă protecție tranzitorie titularului sau.

(3) În cazul în care un grup de invenții, legate astfel între ele încât sa formeze un singur concept inventiv general - compus chimic și compoziție chimica medicamentoasa folosind compusul chimic - formează obiectele unui brevet de invenție de referința, se admit în cadrul protecției tranzitorii revendicari de utilizare dependente de revendicarea compoziției chimice.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.