Începe proba gratuită

LEGE nr. 22 din 13 martie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii

Articolul I

Articolul I

Art. I din LEGE nr. 22 din 13 martie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii

cu privire la asociații și fundații, , aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 7, alineatele (3) și (3^1) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(3) Este interzis ca denumirea asociației să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea altei persoane juridice fără scop patrimonial, constituite potrivit prevederilor prezentei ordonanțe. Astfel, o denumire este susceptibilă de a fi apropriată dacă nu aparține unei alte persoane juridice fără scop patrimonial de același fel - asociație, fundație sau federație - prin înscrierea ei anterioară în Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial.

(3^1) Este interzisă utilizarea în denumirea asociației a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorități sau instituții publice. Prin sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorități sau instituții publice se înțelege includerea în denumirea asociației a unor termeni și expresii precum: «comisariat», «inspectorat», «gardă», «autoritate», «poliție», «jandarmerie», «protecția consumatorilor» sau derivatele acestora."

2. La articolul 7, după alineatul (3^2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3^3), (3^4) și (3^5), cu următorul cuprins:

"(3^3) Este interzis ca denumirea asociației să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea oricărei structuri profesionale constituite în baza legii și care funcționează în acord cu aceasta, cum ar fi: «Barou», «Cameră», «Uniunea Națională a Barourilor din România», «Uniunea Națională a Notarilor Publici din România», «Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești», «Consiliul de Mediere», «Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România», «Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România», precum și altele asemenea.

(3^4) Este interzis, sub sancțiunea nulității absolute a actului constitutiv și a statutului ca o filială sau sucursală să poarte o altă denumire decât cea a asociației sau fundației care o constituie.

(3^5) Interdicțiile cu privire la denumire prevăzute pentru asociații și fundații sunt aplicabile în mod corespunzător și pentru federații."

3. La articolul 7, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) În cazul nerespectării dispozițiilor alin. (3)-(3^3) și alin. (3^5), Ministerul Justiției va refuza motivat eliberarea dovezii disponibilității denumirii."

4. La articolul 17, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Dispozițiile art. 7 alin. (1), alin. (3)-(3^5) și alin. (4), ale art. 8-12 și ale art. 14 se aplică în mod corespunzător."