Articolul 4
Art. 4 din HOTĂRÂRE nr. 116 din 19 februarie 2014 privind actualizarea şi modificarea parametrilor tehnici şi a valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi pentru transmiterea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului în domeniul public al municipiului Craiova şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Craiova
(1) Consiliul Local al Municipiului Craiova se obligă să întrețină și să modernizeze imobilele transmise și să mențină imobilele la standardele de calitate privind desfășurarea activităților specifice.
(2) Predarea-preluarea imobilelor prevăzute în anexă se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, la valoarea de inventar, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(3) La transmiterea imobilelor se vor preda mijloacele fixe și obiectele de inventar din dotarea acestora.
(4) Preluarea imobilelor se face cu respectarea situației juridice a acestora, existentă la data transferului dreptului de administrare.
(5) Începând cu data predării-preluării bunurilor, municipiul Craiova se subrogă în drepturile și obligațiile ce decurg din exercitarea drepturilor reale asupra bunurilor transmise, inclusiv în litigiile aflate în curs de judecată pe rolul instanțelor judecătorești.
(6) Odată cu predarea imobilelor se vor preda-prelua activul și pasivul acestora conform balanței de verificare întocmite la data predării imobilelor.
(7) În termen de 30 de zile de la preluarea imobilelor se va proceda la înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate publică în favoarea municipiului Craiova și a dreptului de administrare în favoarea Consiliului Local al Municipiului Craiova, în condițiile legii.