Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ nr. 128 din 29 august 1998 republicată pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului

Articolul 6

Articolul 6

Art. 6 din ORDONANŢĂ nr. 128 din 29 august 1998 republicată pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului

  1. Capitolul III Evaluarea şi valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului

(1) Bunurile menționate la art. 1 vor fi predate de către deținători organelor de valorificare, care sunt obligate să le preia pe bază de proces-verbal de predare-preluare în termen de 10 zile de la data primirii de către detinator a documentului care constituie titlu de proprietate al statului asupra acestora.

(2) După preluarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului o comisie de evaluare va proceda la evaluarea acestora în maximum 21 de zile de la preluare.

(3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) bunurile de consum alimentar cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animalele și păsările vii, care se predau imediat persoanelor juridice specializate sau persoanelor fizice autorizate pentru comercializarea acestor bunuri către populatie. Valorificarea acestor bunuri se face numai după obtinerea avizului de calitate, potrivit legii, în situația în care pe ambalaj nu este inscripționat termenul de valabilitate, la prețuri cu ridicata practicate în zona, fără efectuarea procedurilor de evaluare. În acest caz, procesele-verbale de predare-primire se predau în termen de 48 de ore organelor de valorificare.

(4) Prin exceptare de la prevederile art. 3 alin. (2), la solicitarea deținătorului, acelasi termen și aceeasi procedura de valorificare prevăzute la alin. (3) se aplică și bunurilor al caror termen de garantie expira înainte de data ramanerii definitive a hotărârii ce se va pronunță în litigiu, al cărui obiect îl constituie legalitatea procesului-verbal de confiscare.

(5) În cazul în care prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă se dispune restituirea bunurilor prevăzute la alin. (3) și (4), sumele obtinute din valorificarea acestora se achită persoanei de la care au fost preluate bunurile respective, la nivelul actualizat al preturilor, de la bugetul de stat sau de la bugetul local, după caz.

(6) Instituțiile abilitate prin lege sa ateste calitatea bunurilor confiscate în vederea comercializarii sunt obligate sa emita certificatul constatator, în termen de maximum 15 zile de la data solicitarii acestuia de către organul de valorificare.

(7) Pentru bunurile prevăzute la alin. (3) avizul constatator se va emite de îndată, astfel încât în momentul vanzarii acestea sa indeplineasca condițiile de comercializare.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.