Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 102 din 19 februarie 2014 privind stabilirea măsurilor pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014

Articolul 8

Articolul 8

Art. 8 din HOTĂRÂRE nr. 102 din 19 februarie 2014 privind stabilirea măsurilor pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014

(1) În termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se constituie comisiile tehnice județene și comisia tehnică a municipiului București, în componența prevăzută la anexa nr. 2, cu atribuții în coordonarea și urmărirea îndeplinirii sarcinilor ce revin autorităților administrației publice locale și serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, prevăzute de legislația în vigoare, în domeniul alegerilor membrilor din România în Parlamentul European.

(2) Componența nominală a comisiei tehnice județene sau a municipiului București se stabilește de prefect, prin ordin.

(3) La ședințele comisiilor tehnice pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai partidelor politice parlamentare, ai Clubului Român de Presă, ai unor operatori economici care prestează servicii de interes public, precum și ai organizațiilor neguvernamentale.

(4) Pentru urmărirea și soluționarea operativă a problemelor curente din județe, respectiv din municipiul București, pe lângă comisia tehnică se constituie un grup tehnic de lucru, condus de subprefect, format din funcționari publici desemnați de conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, organizate la nivelul județului, respectiv al municipiului București. Din grupul tehnic de lucru vor face parte și 2-3 funcționari publici din aparatul de specialitate al consiliilor județene, respectiv al Consiliului General al Municipiului București.

(5) În perioada în care își desfășoară activitatea în cadrul grupului tehnic de lucru membrii acestuia sunt degrevați de sarcinile de serviciu.

(6) Condițiile materiale necesare funcționării grupului tehnic de lucru se asigură prin grija prefectului. Salariile și celelalte drepturi bănești cuvenite personalului care își desfășoară activitatea în grupul tehnic de lucru se achită de unitățile de la care aceștia provin.