Articolul 2
Art. 2 din ORDONANTA nr. 66 din 21 august 1998 privind finanţarea instituţiilor de învăţământ superior aflate în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale
(1) Finanțarea de baza se stabilește în funcție de numărul de studenți și doctoranzi, care urmează să fie pregatiti, sau de alți indicatori specifici învățământului superior și de sumele medii ce revin pe unitatea de indicator.
(2) Finanțarea complementara se realizează de către Ministerul Educației Naționale, sub forma de subvenții pentru căminele și cantinele studențești, și pe baze competitionale pentru realizarea de dotări și alte cheltuieli de investiții, reparații capitale și acoperirea unor cheltuieli legate de cercetarea științifică universitară.
(3) Finanțarea complementara se realizează atât din sume de la bugetul de stat, cat și din surse externe, respectiv împrumuturi și ajutoare externe.
(4) Finanțarea instituțiilor de învățământ prevăzute la art. 1 alin. (1) se realizează pe bază de contract cu Ministerul Educației Naționale, după cum urmează: contract instituțional încheiat de fiecare instituție, pentru finanțarea de baza, și contract adițional, pentru fiecare finanțare complementara adjudecată.
(5) Veniturile extrabugetare atrase de instituțiile de învățământ superior se folosesc în vederea cofinanțării unor obiective cuprinse în planul strategic instituțional.
(6) Criteriile pe baza cărora se determina finanțarea de baza, finanțarea complementara și sumele aferente burselor și protecției sociale a studenților se aproba de către Ministerul Educației Naționale, luând în considerare propunerile Consiliului Național de Finanțare a Învățământului Superior și, respectiv, ale Consiliului Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior.