Articolul 17
Depozitarul
Art. 17 din ORDONANTA nr. 110 din 27 august 1998 pentru ratificarea Convenţiei privind înfiinţarea Biroului European de Telecomunicaţii (ETO), adoptată la Copenhaga la 1 septembrie 1996
- CONVENŢIE*)
(1) Originalul prezentei convenții, precum și toate amendamentele ulterioare, împreună cu instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare sunt depuse la arhivele Guvernului Danemarcei.
(2) Guvernul Danemarcei transmite o copie certificată a prezentei convenții și a textului oricărui amendament adoptat de Consiliu tuturor statelor care au semnat prezenta convenție sau care au aderat la ea și președintelui în exercițiu al CEPT. Sunt trimise spre informare copii secretarului general al Uniunii Internaționale a Telecomunicatiilor, președintelui Comisiei Europene și secretarului general al Asociației Europene a Liberului Schimb.
(3) Guvernul Danemarcei notifica tuturor statelor care au semnat prezenta convenție sau care au aderat la ea și președintelui în exercițiu al CEPT toate semnăturile, ratificarile, acceptarile și aprobările, precum și intrarea în vigoare a prezentei convenții și fiecare aderare sau amendament.
Drept pentru care, reprezentanții subsemnati, autorizați în mod corespunzător, au semnat prezenta convenție.
Încheiată la 1 septembrie 1996 la Copenhaga, într-un singur exemplar original în limbile engleza, franceza și germană, toate textele fiind egal autentice.