Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 1.328/M.128/2013 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civilo-militare române privind managementul spațiului aerian și aplicarea conceptului de utilizare flexibilă a spațiului aerian în regiunea de informare a zborurilor București, RACMR MSA-UFSA și pentru stabilirea modalității de clasificare și de organizare a spațiului aerian din regiunea de informare a zborurilor București
Modalitatea de organizare și clasificare a spațiului aerian național este următoarea:
a) zonele interzise, sectoarele de control al traficului aerian transfrontaliere și zonele transfrontaliere se înființează, se modifică și se clasifică prin ordin comun al ministrului transporturilor și ministrului apărării naționale;
b) regiunile de control terminal, zonele de control de aerodrom, spațiile aeriene rezervate, zonele restricționate, zonele periculoase și rutele aeriene se înființează, se modifică și se clasifică prin hotărâre a Consiliului pentru Managementul Spațiului Aerian;
c) rutele de sosire instrumentală standard, rutele de plecare instrumentală standard și procedurile de apropiere instrumentală pentru traficul aerian general se înființează și/sau se modifică prin decizie a directorului general al Regiei Autonome "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA, cu aprobarea Autorității Aeronautice Civile Române în prealabil;
d) rutele de sosire instrumentală standard, rutele de plecare instrumentală standard și procedurile de apropiere instrumentală pentru traficul aerian operațional militar se înființează și se modifică prin dispoziție a șefului Statului Major General, la propunerea șefului Statului Major al Forțelor Aeriene;
e) spațiul aerian rezervat, zonele restricționate și periculoase și coridoarele de traversare, necesare pentru activități nepermanente, pentru o perioadă de maximum 90 de zile se înființează prin protocol încheiat între Regia Autonomă "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMATSA, Statul Major al Forțelor Aeriene și utilizatorii de spațiu aerian, după caz.