Articolul 4
Art. 4 din HOTĂRÂRE nr. 52 din 29 ianuarie 2014 pentru aprobarea modului de repartizare şi de utilizare a sumelor prevăzute la lit. a) şi b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013
(1) Secretariatul General al Guvernului alocă fondurile prevăzute la lit. b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2014, pentru acțiuni, programe și proiecte interetnice și de combatere a intoleranței realizate la inițiativa Departamentului pentru Relații Interetnice sau în parteneriat, pe baza devizelor estimative de cheltuieli, întocmite și certificate de departament privind legalitatea, oportunitatea, necesitatea și economicitatea acestora.
(2) Secretariatul General al Guvernului alocă fondurile prevăzute la lit. b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2014, pentru finanțări nerambursabile potrivit prevederilor privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, pe baza bugetelor estimative ale proiectelor, întocmite de inițiatori.
(3) Departamentul pentru Relații Interetnice utilizează fondurile prevăzute la lit. b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2014 pentru acțiuni, programe și proiecte interetnice și de combatere a intoleranței realizate la inițiativa sa sau în parteneriat, și reglementează utilizarea fondurilor pentru finanțări nerambursabile potrivit prevederilor , cu modificările și completările ulterioare. Metodologia privind regimul de finanțare nerambursabilă a programelor și proiectelor interetnice și de combatere a intoleranței, precum și Ghidul de finanțare a programelor și proiectelor interetnice și de combatere a intoleranței, elaborate de Departamentul pentru Relații Interetnice, se aprobă prin ordin al secretarului general al Guvernului.
(4) Departamentul pentru Relații Interetnice justifică fondurile prevăzute la alin. (3), alocate în conformitate cu prevederile alin. (1) și (2), prin documente legale aprobate de secretarul de stat.
(5) Răspunderea privind utilizarea sumelor pentru acțiuni, programe și proiecte interetnice și de combatere a intoleranței realizate la inițiativa Departamentului pentru Relații Interetnice sau în parteneriat, prevăzute în anexa nr. 2, revine Departamentului pentru Relații Interetnice.
(6) Răspunderea privind utilizarea sumelor pentru finanțări nerambursabile acordate potrivit prevederilor , cu modificările și completările ulterioare, revine beneficiarilor sumelor.