Articolul 6
Art. 6 din REGULAMENT nr. 6 din 9 decembrie 2013 emis în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii
A.S.F. aplică sancțiuni și măsuri administrative eficace, proporționale și disuasive în cazul nerespectării de către entitățile prevăzute la art. 3 lit. b) a următoarelor obligații prevăzute de titlul II din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 :
a) compensarea contractelor derivate extrabursiere în mod nediscriminatoriu și transparent, indiferent de locul de tranzacționare, conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ;
b) transmiterea unui răspuns la o cerere de acces făcută oficial de un loc de tranzacționare în termenul prevăzut la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 , precum și acordarea accesului în termen de 3 luni de la soluționarea favorabilă a unei astfel de cereri, în condițiile prevăzute de art. 7 din același regulament;
c) obligația de justificare completă a refuzului în cazul unei cereri oficiale de acces făcută de un loc de tranzacționare, conform prevederilor art. 7 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 .