Începe proba gratuită

NORMĂ nr. 16 din 2013 privind activitatea de marketing al fondului de pensii facultative

Articolul 45

Articolul 45

Art. 45 din NORMĂ nr. 16 din 2013 privind activitatea de marketing al fondului de pensii facultative

  1. Capitolul VI Retragerea autorizației/avizului agenților de marketing și a avizului persoanei juridice specializate
  2. Secţiunea 1 Retragerea autorizației/avizului agenților de marketing persoane juridice

(1) Pentru retragerea autorizației/avizului agentului de marketing persoană juridică, conform art. 44 alin. (1) lit. f) , acesta transmite Autorității:

a) cererea pentru retragerea avizelor tuturor agenților de marketing persoane fizice, întocmită și transmisă conform prevederilor art. 51 ;

b) hotărârea organului statutar competent al societății privind încetarea activității sau modificarea obiectului de activitate, în original, care conține mențiunea că produce efecte numai după obținerea avizului pentru retragerea autorizației/avizului agentului de marketing persoană juridică;

c) actul constitutiv actualizat, în original;

d) dovada notificării administratorilor cu privire la încetarea contractelor încheiate pentru desfășurarea activității de marketing al fondului de pensii facultative, în copie.

(la 10-01-2024, Alineatul (1), Articolul 45, Sectiunea 1, Capitolul VI a fost modificat de )

(2) Autoritatea analizează și hotărăște cu privire la aprobarea cererii în termen de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării dosarului complet al solicitantului.

(3) Decizia de retragere a autorizației/avizului agentului de marketing persoană juridică se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data adoptării.

(3^1) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi transmise Autorității și prin intermediul mijloacelor de comunicare electronice, prin semnarea cu semnătură electronică calificată de către reprezentantul legal al societății, respectiv de către persoana responsabilă cu activitatea de marketing, după caz.

(la 10-01-2024, Articolul 45, Sectiunea 1, Capitolul VI a fost completat de )

(3^2) În termen de 30 de zile de la data retragerii autorizației agentului de marketing persoană juridică, acesta are obligația să modifice obiectul de activitate și denumirea și să transmită Autorității, în termen de 5 zile lucrătoare de la data eliberării, certificatul de înregistrare emis de oficiul registrului comerțului care atestă efectuarea acestor modificări.

(la 10-01-2024, Articolul 45, Sectiunea 1, Capitolul VI a fost completat de )

(4) În termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea retragerii autorizației sau avizului agentului de marketing persoană juridică, Autoritatea operează radierea acestuia din registru.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

3
  1. 10.01.2024

    Modificare

    NORMA nr. 43 din 7 decembrie 2023

    (la 10-01-2024, Alineatul (1), Articolul 45, Sectiunea 1, Capitolul VI a fost modificat de Punctul 30., Articolul I din NORMA nr. 43 din 7 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 10 ianuarie 2024 )

    Vezi actul modificator
  2. 10.01.2024

    Completare

    NORMA nr. 43 din 7 decembrie 2023

    (la 10-01-2024, Articolul 45, Sectiunea 1, Capitolul VI a fost completat de Punctul 31., Articolul I din NORMA nr. 43 din 7 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 10 ianuarie 2024 )

    Vezi actul modificator
  3. 10.01.2024

    Completare

    NORMA nr. 43 din 7 decembrie 2023

    (la 10-01-2024, Articolul 45, Sectiunea 1, Capitolul VI a fost completat de Punctul 31., Articolul I din NORMA nr. 43 din 7 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 10 ianuarie 2024 )

    Vezi actul modificator

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.