Articolul 20
Art. 20 din NORMĂ nr. 16 din 2013 privind activitatea de marketing al fondului de pensii facultative
- Capitolul IV Procedura de autorizare/avizare a agenților de marketing
- Secţiunea a 2-a Avizarea intermediarului de pensii private
(1) Cererea pentru avizare ca intermediar de pensii private, întocmită conform anexei nr. 3 , se transmite Autorității împreună cu următoarele documente:
a) certificatul constatator eliberat de către oficiul registrului comerțului, în original;
b) actul constitutiv actualizat având înscris în obiectul de activitate «activități auxiliare ale fondului de pensii», conform Clasificării activităților din economia națională, în original;
c) hotărârea organului statutar competent cu privire la modificarea actului constitutiv, în original, care conține mențiunea că produce efecte numai după obținerea avizului ca intermediar pentru desfășurarea activității de marketing al fondului de pensii facultative;
d) contractul/contractele încheiat/încheiate cu administratorul/ administratorii pentru care urmează să desfășoare activitate de marketing al unui fond de pensii facultative care să conțină prevederea potrivit căreia acesta/acestea intră în vigoare la data comunicării avizului pentru desfășurarea activității de marketing al fondului de pensii facultative de către Autoritate, în original;
e) actul intern prin care se desemnează persoana responsabilă cu activitatea de marketing împreună cu datele de identificare și de contact ale acesteia, în original;
f) certificatul de cazier fiscal, în original;
g) declarația pe propria răspundere a reprezentantului legal al societății din care reiese că sunt respectate prevederile art. 19 lit. e) , în original;
h) dovada achitării taxei de avizare și înscriere în registru, conform actelor normative aplicabile, în copie.
(2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi transmise Autorității și prin intermediul mijloacelor de comunicare electronice, prin semnarea cu semnătură electronică calificată de către reprezentantul legal al societății.
(la 10-01-2024, Articolul 20, Sectiunea a 2-a, Capitolul IV a fost modificat de )