Articolul 4
Art. 4 din DECIZIE nr. 32 din 14 aprilie 1998 privind reglementarea modului de prezentare şi de aprobare a grilelor de program ce includ programe retransmise, programe preluate sau producţii audiovizuale înregistrate prin diverse mijloace
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, iar nerespectarea prevederilor sale atrage după sine sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare, putând merge până la suspendarea temporară sau la retragerea licenței de emisie.
PREȘEDINTELE CONSILIULUI NAȚIONAL
AL AUDIOVIZUALULUI, MIRCEA SORIN MOLDOVAN