Articolul 27
Art. 27 din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 99 din 30 octombrie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013
- Capitolul II Dispoziţii referitoare la bugetul de stat
(1) Se autorizează Ministerul Public să efectueze virări de credite bugetare în cadrul bugetului aprobat pe anul 2013, la capitolul 61.01 "Ordine publică și siguranță națională", între ordonatorii secundari de credite, cu încadrarea în sumele aprobate pe fiecare titlu de cheltuieli.
(2) Din influența de 1.500 mii lei prevăzută în anexa nr. 2 pentru Ministerul Public la capitolul 61.01 "Ordine publică și siguranță națională", titlul 20 "Bunuri și servicii", suma de 1.000 mii lei se repartizează Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism pentru finanțarea cheltuielilor cu bunurile și serviciile.