Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit

Articolul 489

Articolul 489

Art. 489 din REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit

  1. Titlul VI Aprobarea utilizării modelelor interne de rating pentru riscul de credit
  2. Capitolul II
  3. Secţiunea a 5-a Validarea cantitativă și calitativă și evaluarea acesteia

(1) Instituțiile de credit trebuie să asigure îndeplinirea cerinței de a derula o validare cantitativă pentru portofoliile cu frecvență de nerambursare scăzută, chiar în condițiile limitărilor aferente setului de date. În situațiile în care sunt observate puține intrări în stare de nerambursare sau nu sunt observate astfel de intrări, validarea cantitativă poate fi aproximată - cum ar fi prin evaluarea migrației ratingurilor, prin utilizarea, dacă este cazul, a marjelor de credit (credit spreads).

(2) Instituțiile de credit trebuie să utilizeze metode sănătoase și adecvate pentru a se asigura o evaluare și o cuantificare solidă și eficace a riscului. Criteriile care trebuie examinate în cadrul validării cantitative trebuie să includă cel puțin calibrarea - a cărei validare este susceptibilă a se baza mai mult pe raționamentul profesional, utilizând experiența extinsă, internă și/sau externă, cu privire la un anumit tip de activitate -, puterea de discriminare și stabilitatea.