Articolul 337
Art. 337 din REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit
- Titlul VI Aprobarea utilizării modelelor interne de rating pentru riscul de credit
- Capitolul II
- Secţiunea 1 Utilizarea parțială permanentă și implementarea graduală
(1) Pentru scopurile art. 150 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în vederea obținerii aprobării de a excepta în mod permanent de la aplicarea abordării bazate pe modele interne de rating anumite expuneri, instituțiile de credit trebuie să justifice exceptările respective.
(2) În sensul alin. (1) , considerentele pentru care instituția de credit solicită exceptarea trebuie să fie prezentate în totalitate și să fie credibile. Pentru scopurile art. 150 alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, justificarea trebuie să se refere la motivele pentru care instituția de credit consideră că, în cazul claselor de expuneri pentru care se solicită exceptarea, implementarea unui sistem de rating ar reprezenta un efort excesiv pentru instituția de credit, la modul în care se încadrează expunerile respective în propria activitate și strategie, precum și dacă acestea intră în sfera activităților sale de bază.
(3) La fundamentarea solicitării de exceptare, instituțiile de credit nu pot justifica efortul excesiv în implementarea unui sistem de rating pornind exclusiv de la absența datelor cu privire la stările de nerambursare, ci respectivul efort trebuie demonstrat și prin intermediul unor elemente, cum ar fi comparații cu activitatea și strategia instituției de credit.