Articolul II
Art. II din LEGE nr. 337 din 10 decembrie 2013 pentru modificarea alin. (1) al art. 11 al cap. II din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului
privind registrul comerțului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 10, alineatele (1) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"Art. 10. - (1) Numărul maxim de posturi ale Oficiului Național al Registrului Comerțului și ale oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale se stabilește prin hotărâre a Guvernului, iar structura organizatorică și modul de funcționare ale acestora, prin regulament de organizare și funcționare aprobat prin ordin al ministrului justiției.
..................................................................
(4) Oficiul Național al Registrului Comerțului este condus de un director general selecționat prin examen sau concurs și numit în funcție prin ordin al ministrului justiției, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit, în condițiile legii. În funcția de director general pot fi numiți și magistrați detașați, în condițiile legii."
2. La articolul 10, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
"(4^1) Directorul general este ajutat în activitatea sa de 2 directori generali adjuncți, selecționați prin examen sau concurs și numiți în funcție prin ordin al ministrului justiției, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit, în condițiile legii."
3. La articolul 10, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(5) Oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale sunt conduse de directori, ajutați în activitate, după caz, de directori adjuncți, conform Regulamentului de organizare și funcționare a Oficiului Național al Registrului Comerțului și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, selecționați prin examen sau concurs și numiți în funcție prin ordin al ministrului justiției, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit, în condițiile legii."