Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ nr. 17 din 30 iulie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013

Articolul 64

Articolul 64

Art. 64 din ORDONANŢĂ nr. 17 din 30 iulie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013

  1. Capitolul I Dispoziţii generale

(1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor pe anul 2013 se majorează cu suma de 1.012.476 mii lei și se alocă astfel:

a) suma de 6.476 mii lei se alocă județului Suceava, potrivit prevederilor privind unele măsuri financiar-bugetare, aprobată prin , pentru achitarea restanțelor și rambursarea plății scadente la împrumutul extern, contractat pentru realizarea Programului "Utilități și mediu la standarde europene în județul Suceava", astfel: municipiului Câmpulung Moldovenesc suma de 2.243 mii lei, municipiului Vatra Dornei suma de 1.714 mii lei, orașului Gura Humorului suma de 2.098 mii lei și orașului Siret suma de 421 mii lei;

b) suma de 4.000 mii lei se alocă județului Constanța, potrivit prevederilor privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările și completările ulterioare, pentru finanțarea cheltuielilor aferente funcționării serviciilor publice de salvare acvatică-salvamar și a posturilor de prim ajutor în sezonul 2013 pe plajele cu destinație turistică, astfel: municipiul Constanța - pentru stațiunile Constanța și Mamaia - suma de 1.394 mii lei, municipiul Mangalia - pentru stațiunile Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Cordon, Saturn și Mangalia - suma de 788 mii lei, orașul Eforie - pentru stațiunile Eforie Nord și Eforie Sud - suma de 727 mii lei, orașul Năvodari - pentru stațiunea Năvodari - suma de 485 mii lei, comuna Costinești - pentru stațiunea Costinești - suma de 303 mii lei, comuna Limanu - pentru stațiunile 2 Mai și Vama Veche - suma de 303 mii lei;

c) suma de 2.000 mii lei se alocă bugetului propriu al județului Dâmbovița pentru finalizarea investiției "Hangar Aeronavă C-130 Hercules" în cazarma 546 Otopeni;

d) 1.000.000 mii lei se alocă, pe județe și municipiul București, în scopul achitării plăților restante înregistrate în contabilitatea unităților administrativ-teritoriale, inclusiv a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local, și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale la data de 31 iulie 2013, față de furnizorii de bunuri, servicii și lucrări ori față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale.

(2) În înțelesul prezentei ordonanțe, plățile restante înregistrate în contabilitatea instituțiilor publice finanțate parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sunt numai plățile restante aferente cheltuielilor care pot fi finanțate din bugetele locale.

(3) Prin derogare de la prevederile privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, repartizarea pe județe și municipiul București a sumei prevăzute la alin. (1) lit. d) se face în scopul achitării plăților restante înregistrate în contabilitatea unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, rezultate din relații cu furnizorii de bunuri, servicii și lucrări ori față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale.

(4) Suma repartizată potrivit alin. (1) lit. d) va fi utilizată exclusiv pentru:

a) stingerea obligațiilor fiscale restante la data de 31 iulie 2013 către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări ai unităților administrativ-teritoriale și instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale;

b) stingerea obligațiilor fiscale restante la data de 31 iulie 2013 către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale.

(5) În scopul alocării sumelor prevăzute la alin. (1) lit. d), unitățile administrativ-teritoriale pot depune până la data de 31 octombrie 2013 la direcțiile generale ale finanțelor publice județene/Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București/administrațiile județene ale finanțelor publice/Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București cereri scrise, însoțite de următoarele documente:

a) situația obligațiilor de plată restante către furnizorii de bunuri, servicii și lucrări și către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, potrivit prevederilor alin. (4) lit. a) și b), după caz;

b) certificatele de atestare fiscală ale unităților administrativ-teritoriale/instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local/spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale/furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări prevăzuți la alin. (4) lit. a) și b), după caz, emise de organele fiscale;

c) acorduri încheiate între unitățile administrativ-teritoriale și furnizorii de bunuri, servicii și lucrări, inclusiv pentru furnizorii instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local/spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, după caz, denumite în continuare acorduri, corelate cu datele înscrise în certificatele de atestare fiscală prevăzute la lit. b). Prin aceste acorduri, furnizorii de bunuri, servicii și lucrări confirmă faptul că sunt de acord cu stingerea obligațiilor fiscale potrivit prevederilor prezentului articol;

d) cerere privind introducerea unui control de tip preventiv, organizat și exercitat de Ministerul Finanțelor Publice, prin structurile descentralizate, asupra operațiunilor ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale efectuate în vederea utilizării sumelor alocate potrivit prevederilor alin. (1) lit. d) aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.

(6) Direcțiile generale ale finanțelor publice județene/Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București/ administrațiile județene ale finanțelor publice/Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București analizează cererile în termen de maximum două zile lucrătoare de la depunerea acestora, din punctul de vedere al respectării prevederilor prezentului articol. Zilnic, pentru cererile care se încadrează în prevederile prezentului articol, direcțiile generale ale finanțelor publice județene/Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București/administrațiile județene ale finanțelor publice/Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București întocmesc/întocmește o situație centralizatoare care conține suma necesară a fi repartizată unităților administrativ-teritoriale.

(7) În prima zi lucrătoare de la întocmirea situației centralizatoare, direcțiile generale ale finanțelor publice județene/Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București/administrațiile județene ale finanțelor publice/Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București transmit/transmite o cerere Ministerului Finanțelor Publice prin care solicită repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2013, corespunzătoare sumei totale care face obiectul situației centralizatoare. Suma din cerere se diminuează cu eventualele sume solicitate prin cereri anterioare și nevirate în contul unităților administrativ-teritoriale potrivit alin. (16).

(8) Ministerul Finanțelor Publice înregistrează cererile în ordinea primirii acestora și repartizează sumele solicitate, pe fiecare județ/municipiul București, în termen de maximum două zile lucrătoare de la primirea acestora, în limita sumei prevăzute la alin. (1) lit. d).

(9) Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor alin. (8) în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 2013, pe care le comunică direcțiilor generale ale finanțelor publice județene/Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București/administrațiilor județene ale finanțelor publice/Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București.

(10) Ministerul Finanțelor Publice restituie cu adresă direcțiilor generale ale finanțelor publice județene/Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București/administrațiilor județene ale finanțelor publice/Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București cererile prevăzute la alin. (8) pentru care, din sumele prevăzute la alin. (1) lit. d), nu mai există sume de repartizat.

(11) Certificatele de atestare fiscală ale unităților administrativ-teritoriale/instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local/spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale/furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări se solicită organelor fiscale de către unitățile administrativ-teritoriale, se eliberează în termen de maximum două zile lucrătoare de la primirea solicitării, fără a fi percepute taxe de eliberare, pe baza datelor existente în evidența pe plătitor a organului fiscal competent, și cuprind creanțele fiscale restante, exigibile, existente în sold la data solicitării.

(12) Sumele destinate achitării obligațiilor de plată restante care fac obiectul cererilor scrise prevăzute la alin. (5) nu pot fi mai mari decât obligațiile de plată și obligațiile fiscale restante prevăzute la alin. (4) lit. a) și b) pentru stingerea cărora acestea utilizează rezultate din certificatele de atestare fiscală.

(13) Direcțiile generale ale finanțelor publice județene/Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București/administrațiile județene ale finanțelor publice/Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București au/are obligația de a repartiza sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2013 comunicate de Ministerul Finanțelor Publice, pe unități administrativ-teritoriale, în termen de o zi lucrătoare de la comunicare. Repartizarea sumelor pe unități administrativ-teritoriale se face prin derogare de la prevederile , cu modificările și completările ulterioare, prin decizie a directorului executiv al direcției generale a finanțelor publice județene/Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București/șefului administrației județene a finanțelor publice/directorului general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București. Sumele ce se repartizează unităților administrativ-teritoriale sunt cele înscrise în cererile pentru care Ministerul Finanțelor Publice a repartizat sume potrivit alin. (8).

(14) În termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea sumelor de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene/Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București/administrațiile județene ale finanțelor publice/Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, unitățile administrativ-teritoriale, inclusiv instituțiile din subordine, după caz, au obligația de a prezenta unităților Trezoreriei Statului la care acestea își au conturile deschise următoarele documente:

a) bugetele locale majorate cu sumele repartizate, în condițiile , cu modificările și completările ulterioare, sau rectificate, după caz, pentru instituțiile publice finanțate integral sau parțial din bugetul local/spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, după caz;

b) cererile pentru deschiderea de credite bugetare și dispozițiile bugetare de repartizare a creditelor bugetare, aferente cheltuielilor bugetare privind stingerea obligațiilor fiscale prevăzute la alin. (4) lit. a) și b);

c) ordinele de plată prin care unitățile administrativ-teritoriale virează sumele aprobate în conturile instituțiilor publice finanțate parțial din bugetul local/spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale;

d) ordinele de plată prin care unitățile administrativ-teritoriale/instituțiile publice finanțate integral sau parțial din bugetul local/spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale achită la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat ori bugetele fondurilor speciale obligațiile fiscale aparținând furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări sau propriile obligații fiscale, după caz.

(15) Virarea în contul bugetelor locale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, repartizate potrivit prevederilor prezentului articol, se efectuează de către unitățile Trezoreriei Statului în următoarele condiții:

a) existența bugetelor locale majorate sau rectificate, inclusiv a bugetelor rectificate ale instituțiilor publice finanțate integral ori parțial din bugetul local și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, după caz, cu sumele repartizate potrivit alin. (13);

b) existența deschiderilor de credite bugetare disponibile cel puțin la nivelul ordinelor de plată prezentate;

c) sumele înscrise în ordinele de plată, prezentate potrivit alin. (14) lit. d), sunt în limita sumelor înscrise în acordurile încheiate și a sumelor reprezentând plăți restante pe care unitățile administrativ-teritoriale/instituțiile publice finanțate integral sau parțial din bugetul local/spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale le datorează bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat sau bugetelor fondurilor speciale;

d) sumele sunt utilizate conform destinației pentru care au fost alocate de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene/Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București/administrațiile județene ale finanțelor publice/Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București;

e) sumele din certificatele de atestare fiscală care au stat la baza suplimentării sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale sunt reconfirmate de organele fiscale. În acest scop, la data primirii documentelor de plată prezentate de unitățile administrativ-teritoriale, unitățile Trezoreriei Statului vor solicita organelor fiscale competente actualizarea sumelor din certificatele de atestare fiscală care au stat la baza suplimentării sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, acestea având obligația de a actualiza/confirma sumele respective în cadrul aceleiași zile. În cazul în care sumele care fac obiectul documentelor de plată prezentate de unitățile administrativ-teritoriale sunt mai mari decât cele cuprinse în certificatele de atestare fiscală actualizate, acestea se restituie unităților administrativ-teritoriale pentru a fi refăcute în termen de o zi lucrătoare de la restituire.

(16) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale care se virează în conturile bugetelor locale potrivit prevederilor alin. (15) vor fi diminuate față de cele aprobate prin decizie a conducătorului entității la care s-a depus inițial cererea, atât cu eventualele obligații fiscale achitate la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale după data eliberării certificatelor de atestare fiscală care au stat la baza solicitării sumelor defalcate de către unitățile administrativ-teritoriale, cât și cu sumele înscrise în documentele de plată care nu îndeplinesc condițiile alin. (14). Cu diferența dintre sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale repartizate și cele virate în conturile acestora, unitățile administrativ-teritoriale își diminuează bugetele locale, inclusiv bugetele rectificate ale instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local/spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, după caz, modificate potrivit alin. (14) lit. a).

(17) Pentru operațiunile care fac obiectul achitării obligațiilor prevăzute la alin. (3)-(16), unitățile Trezoreriei Statului eliberează titularilor de cont extrase de cont la care vor anexa copii ale documentelor de plată. Titularii conturilor vor înregistra în contabilitatea proprie stingerea obligațiilor fiscale restante și a obligațiilor de plată restante față de furnizorii de bunuri, servicii și lucrări, după caz, și vor transmite furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări ale căror obligații fiscale au fost stinse copii ale extraselor de cont și ale documentelor de plată care vor sta la baza înregistrării în contabilitatea acestora a stingerii creanțelor de natură comercială și a obligațiilor fiscale restante aferente operațiunilor respective, potrivit reglementărilor contabile aplicabile.

(18) Sumele alocate potrivit prevederilor alin. (3)-(16) repartizate și neutilizate până la data de 6 decembrie 2013 se comunică Ministerului Finanțelor Publice de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene/Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București/administrațiile județene ale finanțelor publice/Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București până la data de 9 decembrie 2013, în vederea retragerii lor.

(19) În aplicarea prevederilor alin. (3)-(17), în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, se emit norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.