Începe proba gratuită

NORMĂ nr. 12 din 2013 privind protecția participanților în cazul fuziunii fondurilor de pensii administrate privat

Articolul 21

Articolul 21

Art. 21 din NORMĂ nr. 12 din 2013 privind protecția participanților în cazul fuziunii fondurilor de pensii administrate privat

  1. Capitolul II Fuziunea fondurilor de pensii administrate privat
  2. Secţiunea a 9-a Preluarea documentelor cu privire la fondul de pensii absorbit de către administratorul fondului de pensii absorbant

(1) Transferul menționat la art. 20 alin. (1) se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de predare-primire care cuprinde următoarele:

a) evidența privind documentele care au stat la baza autorizării inițiale a fondului de pensii absorbit, precum și modificări ale acestora;

b) evidența privind numărul de participanți la fondul de pensii absorbit, cu specificarea datelor de identificare și a datelor de contact ale acestora;

c) evidența privind numărul de unități de fond alocate fiecărui participant de la momentul inițial până la data respectivă;

d) evidența privind existența tuturor documentelor care constituie arhiva fondului de pensii absorbit, inclusiv a actelor individuale de aderare ale participanților, însoțite de toate documentele aferente;

e) evidența privind transferurile participanților pe toată perioada desfășurării activității fondului de pensii absorbit;

f) evidența privind contribuțiile încasate;

g) evidența privind plata activului net în cazurile speciale, prevăzute în normele și deciziile emise de Autoritate în acest sens;

h) evidența privind comisioanele de administrare încasate de administratorul fondului de pensii absorbit;

i) evidența privind calculul valorii activului net și al valorii activului unitar net pe toată perioada desfășurării activității fondului de pensii absorbit;

j) evidența privind activele și datoriile fondului de pensii absorbit;

k) evidențe referitoare la situațiile financiare ale fondului de pensii absorbit;

l) evidențe privind calculul ratei de rentabilitate;

m) evidența privind calculul provizionului tehnic pentru fondul de pensii absorbit;

n) evidențe privind întocmirea și transmiterea raportărilor, conform prevederilor legale, către Autoritate;

o) informațiile existente în baza de date, în format electronic;

p) evidențe privind transferul oricăror documente care au stat la baza funcționării fondului de pensii absorbit, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(2) Evidențele menționate la alin. (1) cuprind:

a) tipul/denumirea documentului transferat;

b) starea documentului - integritate, integralitate;

c) numărul de pagini al fiecărui document sau tip de document transferat.

(3) În cazul în care se identifică lipsa unor documente, acest aspect se menționează în procesul-verbal, cu specificarea documentului care lipsește.

(4) Administratorul fondului de pensii absorbit este obligat ca, în termen de 5 zile lucrătoare de la constatarea lipsei unui document, să îl reconstituie și, în 5 zile lucrătoare de la reconstituire, să îl remită administratorului fondului de pensii absorbant pe bază de proces-verbal de predare-primire. Documentele reconstituite vor purta pe prima pagină, în mod obligatoriu și vizibil, mențiunea "Reconstituit".

(5) În cazurile excepționale în care reconstituirea unui document nu este posibilă, administratorul fondului de pensii absorbit dă o declarație pe propria răspundere cu privire la conținutul documentului și motivele întemeiate pentru care nu a putut fi reconstituit.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.