Articolul 48
Art. 48 din REGULAMENT nr. 3 din 21 august 2013 pentru autorizarea şi funcţionarea contrapărţilor centrale emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii
- Capitolul II Prevederi aplicabile contrapărții centrale
- Secţiunea a 9-a Supravegherea contrapărții centrale
(1) Contrapartea centrală va transmite A.S.F. toate hotărârile adunărilor generale și ale consiliului de administrație/ consiliului de supraveghere/directoratului/membrilor directoratului referitoare la activitatea de compensare, în termen de maximum 10 zile de la data la care au avut loc ședințele.
(2) La cererea A.S.F., contrapartea centrală va transmite procesele-verbale aferente ședințelor adunărilor generale ale acționarilor.