Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 3 din 21 august 2013 pentru autorizarea şi funcţionarea contrapărţilor centrale emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii

Articolul 37

Articolul 37

Art. 37 din REGULAMENT nr. 3 din 21 august 2013 pentru autorizarea şi funcţionarea contrapărţilor centrale emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii

  1. Capitolul II Prevederi aplicabile contrapărții centrale
  2. Secţiunea a 8-a Funcționarea contrapărții centrale

(1) Cerințele privind admiterea membrilor compensatori la sistemul de compensare-decontare administrat de contrapartea centrală vor fi stabilite prin proceduri, în baza unor criterii obiective care să permită un acces liber și nediscriminatoriu, în conformitate cu prevederile art. 37 din Regulamentul delegat (UE) nr. 153/2013, și vor conține cel puțin următoarele elemente:

a) cerințe minime de capital pentru membrii compensatori;

b) cerințe privind condițiile minime de bună reputație, calificare și experiență profesională stabilite de contrapartea centrală ce trebuie îndeplinite de personalul membrilor compensatori desemnați în relația cu contrapartea centrală;

(la 24-02-2023, Litera b) din Alineatul (1), Articolul 37, Secțiunea a 8-a, Capitolul II a fost modificată de )

c) cerințe privind monitorizarea continuă a respectării permanente a condițiilor impuse membrilor compensatori;

d) cerințe privind participarea la fondul de garantare.

(2) Membrii compensatori vor încheia contracte cu contrapartea centrală în vederea îndeplinirii obligațiilor de plată, precum și a cerințelor de marjă prevăzute la art. 41 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și la art. 24-28 din Regulamentul delegat (UE) nr. 153/2013 și vor stabili reguli interne cu privire la politicile de administrare a riscului ce vor fi revizuite permanent de către consiliul de administrație/de supraveghere.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 24.02.2023

    Modificare

    REGULAMENT nr. 2 din 20 februarie 2023

    (la 24-02-2023, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 37 , Secțiunea a 8-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 32, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 20 februarie 2023, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 24 februarie 2023 )

    Vezi actul modificator

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.