Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 3 din 21 august 2013 pentru autorizarea şi funcţionarea contrapărţilor centrale emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii

Articolul 17

Articolul 17

Art. 17 din REGULAMENT nr. 3 din 21 august 2013 pentru autorizarea şi funcţionarea contrapărţilor centrale emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii

  1. Capitolul II Prevederi aplicabile contrapărții centrale
  2. Secţiunea a 5-a Administrarea și conducerea contrapărții centrale

(1) Administrarea contrapărții centrale va fi încredințată unui consiliu de administrație sau, după caz, unui consiliu de supraveghere, format dintr-un număr impar de membri, persoane fizice, dar nu mai puțin de 5. Cel puțin o treime dintre aceștia, dar nu mai puțin de 2, trebuie să fie independenți în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(2) Desemnarea administratorilor independenți se va efectua cu respectarea criteriilor stabilite de , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a celui privind lipsa relațiilor dintre administratori și acționarii persoane juridice ai contrapărții centrale.

(3) Conducerea efectivă a contrapărții centrale trebuie să fie asigurată de directori, în cazul sistemului unitar de administrare, sau de membrii directoratului, în cazul sistemului dualist de administrare.

(4) Membrii consiliului de administrație și directorii sau, după caz, membrii consiliului de supraveghere și membrii directoratului unei contrapărți centrale trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) abrogată;

(la 01-01-2016, Lit. a) a alin. (4) al art. 17 a fost abrogată de )

b) abrogată;

(la 01-01-2016, Lit. b) a alin. (4) al art. 17 a fost abrogată de )

c) abrogată;

(la 01-01-2016, Lit. c) a alin. (4) al art. 17 a fost abrogată de )

d) abrogată;

(la 01-01-2016, Lit. d) a alin. (4) al art. 17 a fost abrogată de )

e) abrogată;

(la 01-01-2016, Lit. e) a alin. (4) al art. 17 a fost abrogată de )

f) să nu facă parte din conducere, să nu fie administratori, angajați sau auditori financiari și să nu dețină nicio participare la o altă entitate care îndeplinește funcțiile unei contrapărți centrale sau la un intermediar care este membru al contrapărții centrale respective;

g) să nu dețină nicio funcție publică.

(5) Membrii independenți ai consiliului de administrație, consiliului de supraveghere și directoratului trebuie, suplimentar față de prevederile alin. (4) , să facă dovada îndeplinirii cerințelor definite la art. 2 pct. 28 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

5
  1. 01.01.2016

    Abrogare

    REGULAMENTUL nr. 14 din 17 decembrie 2015

    (la 01-01-2016, Lit. a) a alin. (4) al art. 17 a fost abrogată de lit. f) a alin. (1) al art. 18 din REGULAMENTUL nr. 14 din 17 decembrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 975 din 29 decembrie 2015. )

    Vezi actul modificator
  2. 01.01.2016

    Abrogare

    REGULAMENTUL nr. 14 din 17 decembrie 2015

    (la 01-01-2016, Lit. b) a alin. (4) al art. 17 a fost abrogată de lit. f) a alin. (1) al art. 18 din REGULAMENTUL nr. 14 din 17 decembrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 975 din 29 decembrie 2015. )

    Vezi actul modificator
  3. 01.01.2016

    Abrogare

    REGULAMENTUL nr. 14 din 17 decembrie 2015

    (la 01-01-2016, Lit. c) a alin. (4) al art. 17 a fost abrogată de lit. f) a alin. (1) al art. 18 din REGULAMENTUL nr. 14 din 17 decembrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 975 din 29 decembrie 2015. )

    Vezi actul modificator
  4. 01.01.2016

    Abrogare

    REGULAMENTUL nr. 14 din 17 decembrie 2015

    (la 01-01-2016, Lit. d) a alin. (4) al art. 17 a fost abrogată de lit. f) a alin. (1) al art. 18 din REGULAMENTUL nr. 14 din 17 decembrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 975 din 29 decembrie 2015. )

    Vezi actul modificator
  5. 01.01.2016

    Abrogare

    REGULAMENTUL nr. 14 din 17 decembrie 2015

    (la 01-01-2016, Lit. e) a alin. (4) al art. 17 a fost abrogată de lit. f) a alin. (1) al art. 18 din REGULAMENTUL nr. 14 din 17 decembrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 975 din 29 decembrie 2015. )

    Vezi actul modificator