Articolul 105
Dosarul individual al persoanei condamnate
Art. 105 din LEGE nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
- Titlul III Executarea pedepselor privative de libertate
- Capitolul X Documente întocmite de administrația penitenciarului
(1) Administrația penitenciarului completează, pentru fiecare persoană condamnată, dosarul prevăzut la art. 43 alin. (2) cu documentarul penal, dosarul de educație și asistență psihosocială, dosarul disciplinar, dosarul de cereri a cărui competență de soluționare revine penitenciarului, precum și cu fișa medicală.
(2) Documentele prevăzute la alin. (1) constituie dosarul individual al persoanei condamnate.
(3) Modul de gestionare și documentele cuprinse în dosarul individual sunt stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.