Articolul 61
Art. 61 din LEGE nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale
- Titlul II Dispoziţii privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale
- Codul muncii, re , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 52 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:
"c^1) în cazul în care împotriva salariatului s-a luat, în condițiile Codului de procedură penală, măsura controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligații care împiedică executarea contractului de muncă, precum și în cazul în care salariatul este arestat la domiciliu, iar conținutul măsurii împiedică executarea contractului de muncă;"
2. La articolul 61, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
"b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condițiile Codului de procedură penală;"