Articolul 1
Art. 1 din ORDONANŢĂ nr. 15 din 24 iulie 2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice pentru Programul operaţional sectorial Mediu 2007-2013
Prezenta ordonanță se aplică beneficiarilor de fonduri europene, instituții publice locale, astfel cum sunt definite la privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, și operatori regionali, astfel cum sunt definiți la , cu modificările și completările ulterioare, care:
a) au implementat proiecte din cadrul Programului operațional sectorial Mediu 2007-2013, pe întreaga perioadă de implementare a Programului operațional sectorial Mediu;
b) implementează proiecte aprobate în cadrul Programului operațional Infrastructură mare 2014-2020 sau care au fost preluate integral sau parțial din Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013, pe întreaga perioadă de implementare a Programului operațional Infrastructură mare;
c) implementează proiecte aprobate în cadrul Programului Dezvoltare durabilă 2021-2027 sau care au fost preluate integral sau parțial din Programul operațional Infrastructură mare, pe întreaga perioadă de implementare a Programului Dezvoltare durabilă.
(la 22-03-2024, Articolul 1 a fost completat de )
(la 23-02-2022, Articolul 1 a fost modificat de )