Articolul II
Art. II din HOTĂRÂRE nr. 550 din 30 iulie 2013 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale
(1) Încadrarea personalului Agenției Naționale pentru Resurse Minerale în numărul maxim de posturi și în noua structură organizatorică se face în termenele și cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare pentru fiecare categorie de personal.
(2) Aplicarea procedurilor prevăzute de privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului ori a ministerelor, se realizează în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru
Șeful Cancelariei Primului-Ministru, Vlad Ștefan Stoica
Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Gheorghe Duțu p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat
Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice, Daniel Chițoiu
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea
Ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, Mariana Câmpeanu
București, 30 iulie 2013.
Nr. 550.