Articolul 2
Obiective generale
Art. 2 din ORDIN nr. 60 din 18 iunie 2013 pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a ecvideelor
- Capitolul I Prevederi generale
(1) Prezentul ordin stabilește activitățile, atribuțiile, responsabilitățile, regulile și documentele referitoare la implementarea activității de identificare și înregistrare a ecvideelor, astfel cum prevede legislația în vigoare, prin înregistrarea utilizatorilor și a exploatațiilor, identificarea individuală a fiecărui animal și înregistrarea fiecărei mișcări a acestuia, în vederea stabilirii trasabilității.
(2) Ecvideele circulă pe teritoriul României numai dacă sunt identificate și înregistrate potrivit prevederilor prezentului ordin și condițiilor stabilite în Regulamentul (CE) nr. 504/2008 al Comisiei din 6 iunie 2008 privind punerea în aplicare a Directivelor 90/426/CEE și 90/427/CEE ale Consiliului privind metodele de identificare a ecvideelor; circulația pe teritoriul României a ecvideelor neidentificate în sensul prezentului ordin și/sau fără a fi însoțite de pașaport și documentele prevăzute de normele sanitar-veterinare este interzisă.
(3) Identificarea și înregistrarea ecvideelor, cu excepția cabalinelor de rasă, se efectuează de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciți, organizați potrivit legii.
(4) Utilizatorii implicați în activitățile SIIE garantează confidențialitatea tuturor datelor colectate, inclusiv a datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
(5) Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, toate ecvideele din România sunt identificate utilizându-se un transponder care îndeplinește condițiile stabilite prin pentru aprobarea cerințelor tehnice care trebuie îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a ecvideelor existente pe teritoriul României.
(6) Acordarea de premii, de ajutoare de stat sau de despăgubiri este interzisă pentru ecvideele neidentificate și neînregistrate în conformitate cu prevederile legislației în vigoare și fără pașaport.
(7) Implantarea transponderului la cabalinele de rasă se efectuează de către medicii veterinari de liberă practică, organizați potrivit legii, iar înregistrarea cabalinelor de rasă se efectuează de către ANARZ/OARZ; deținătorul de cabaline trebuie să prezinte documentele care atestă rasa și originea, eliberate/vizate și înregistrate la ANARZ, în calitate de autoritate de Stud Book; în cazul în care deținătorul de cabaline nu prezintă niciun document oficial care atestă rasa și originea, cabalinele respective vor fi înregistrate în categoria "cabaline cu rasă și origine necunoscută".
(8) În pașapoartele ecvideelor care au implantate mai multe transpondere se completează toate codurile emise la citirea acestora.