Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÂRE nr. 522 din 24 iulie 2013 privind organizarea la Bucureşti, în data de 20 septembrie 2013, a Reuniunii generale a administraţiilor fiscale din statele membre ale Uniunii Europene
(1) Finanțarea cheltuielilor necesare organizării și desfășurării evenimentului se suportă din prevederile bugetare aprobate Ministerului Finanțelor Publice, respectiv Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru anul 2013, capitolul 51.01 "Autorități publice și acțiuni externe", titlul 20 "Bunuri și servicii", în limita sumei de 154.324 lei.
(2) Prin derogare de la prevederile cap. I pct. 4 din Normele privind organizarea în țară a acțiunilor de protocol și a unor manifestări cu caracter cultural-științific, precum și cheltuielile ce se pot efectua în acest scop de către instituțiile publice, aprobate prin privind normele de organizare în țară a acțiunilor de protocol, cu modificările ulterioare, se aprobă organizarea a două mese oficiale.
(3) Normativele de cheltuieli pentru acțiunea de la art. 1 sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.