Articolul 32
Art. 32 din LEGE nr. 129 din 25 iunie 1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială
- Capitolul IV Funcţionarea Fondului
- Secţiunea a 2-a Încheierea şi executarea acordului de grant
(1) Utilizarea grantului în alte scopuri decât cele prevăzute în acordul de grant este interzisă și atrage desființarea acordului de grant, fără intervenția instanței judecătorești sau a celei de arbitraj, după caz.
(2) În cazul în care se constată utilizarea granturilor în alte scopuri decât cele prevăzute în acordurile de grant, recuperarea sumelor granturilor de la respectivii beneficiari se efectuează conform legislației în vigoare privind modul de utilizare a fondurilor publice, de către Fond împreună cu organele fiscale competente, pe perioada funcționării Fondului, iar după încetarea funcționării acestuia, de către organele fiscale competente.