Articolul II
Art. II din HOTĂRÂRE nr. 538 din 30 iulie 2013 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene
(1) Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi aprobat și în noua structură organizatorică se face în termenele și cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare pentru fiecare categorie de personal.
(2) Aplicarea procedurilor prevăzute de privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se realizează în termen de maximum 50 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul fondurilor europene, Eugen Orlando Teodorovici p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat
Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice, Daniel Chițoiu
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea
Ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, Mariana Câmpeanu
București, 30 iulie 2013.
Nr. 538.