Articolul 68
Art. 68 din INSTRUCȚIUNI nr. 114 din 22 iulie 2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne
(1) Hotărârea asupra rezultatului cercetării administrative se ia de către comandantul/șeful care a ordonato, iar în cazul în care s-a executat de către personalul cu atribuții de control și îndrumare de la eșaloanele superioare, de către comandantul/șeful în subordinea căruia se află acesta.
(2) În vederea luării hotărârii, comandantul/șeful competent este obligat să analizeze, personal sau prin structurile de specialitate din subordine, temeinicia constatărilor, concluziilor și propunerilor comisiei sau, după caz, ale persoanei care efectuează cercetarea administrativă. Rezultatul analizei făcute de structurile de specialitate se materializează în rapoarte sau referate, cu propuneri concrete, întocmite separat ori înscrise chiar pe procesul-verbal de cercetare administrativă. Concomitent, aceste organe pot prezenta spre semnare/aprobare comandantului/șefului competent și proiecte de ordine, adrese sau măsuri de valorificare a constatărilor, concluziilor și propunerilor comisiilor care au executat cercetarea.