Articolul 59
Art. 59 din INSTRUCȚIUNI nr. 114 din 22 iulie 2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne
Comisia sau persoana care efectuează cercetarea administrativă trebuie să stabilească următoarele:
a) valoarea pagubei, determinată cu certitudine;
b) cauzele și împrejurările producerii pagubei;
c) persoanele care trebuie să repare paguba, cei vinovați sau beneficiarii de sume și servicii necuvenite ori bunuri ce li s-au distribuit din eroare;
d) îndeplinirea condițiilor obligatorii în vederea stabilirii răspunderii materiale sau a cauzelor care apără de răspundere materială, după caz;
e) întinderea răspunderii materiale, integrală sau limitată;
f) partea de vină a fiecărei persoane vinovate de pagubă, iar dacă aceasta nu se poate stabili, elementele care conduc la stabilirea răspunderii în comun și felul acesteia;
g) probele pe care se fundamentează concluziile cercetării administrative;
h) concluziile și propunerile făcute de comisia de cercetare administrativă, inclusiv cu privire la structura/persoana desemnată să întocmească proiectul titlului executoriu și să îl prezinte spre emitere/semnare comandantului/șefului competent.