Articolul 129
Art. 129 din INSTRUCȚIUNI nr. 114 din 22 iulie 2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne
(1) Atunci când faptele cauzatoare ale pagubelor constituie infracțiuni, iar persoanele răspunzătoare, la data săvârșirii faptelor, nu aveau calitatea de personal al M.A.I., comandanții/șefii competenți dispun:
a) trimiterea a câte unui exemplar din dosarul cercetării la parchetul competent potrivit legii și la Direcția generală juridică, în cazul prevăzut la art. 128 alin. (1) lit. d) , în termen de 3 zile, pentru soluționare;
b) înscrierea debitului în evidență și urmărirea rezolvării lui;
c) urmărirea stadiului soluționării cauzei.
(2) Dacă fapta cauzatoare de pagube nu constituie infracțiune, iar persoanele răspunzătoare, la data săvârșirii faptelor, nu aveau calitatea de personal al M.A.I., comandanții/șefii trimit dosarul structurii juridice a unității pentru a promova acțiunea civilă în despăgubire.