Articolul 120
Art. 120 din INSTRUCȚIUNI nr. 114 din 22 iulie 2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne
(1) Președintele completului deschide, suspendă și ridică ședința.
(2) După deschiderea ședinței, președintele completului dispune citirea sau prezentarea rezumativă a documentelor existente la dosar, iar apoi dă cuvântul persoanelor răspunzătoare material și martorilor, experților, tehnicienilor sau altor persoane citate.
(3) În caz de nevoie, președintele poate da cuvântul de mai multe ori, putându-l limita în timp de fiecare dată.
(4) Președintele este în drept să pună întrebări sau să pună în dezbatere orice împrejurări de fapt ori de drept care duc la soluționarea cauzei chiar dacă nu sunt cuprinse în plângere. De asemenea, el poate dispune dovezile pe care le consideră necesare.
(5) Persoanele răspunzătoare material pot pune întrebări numai prin intermediul președintelui, care poate încuviința ca acestea să fie puse și direct.