Articolul 138

Actualele Adunări naționale după promulgarea prezentei Constitutiuni pot funcționa pînă la expirarea mandatului lor legal.

În acest timp ele vor trebui să facă, pe baza principiilor din aceasta Constitutiune, legea electorală.

Pînă la facerea acestei legi, decretele-legi electorale rămîn în vigoare.

NOTA

Desăvârșirea statului național unitar a impus adoptarea unei noi Constituții, avînd în vedere și faptul ca Sfatul Tarii din Chișinău și Marea Adunare Naționala de la Alba Iulia cerusera, în Declarația, respectiv Rezoluția de unire, convocarea unei Adunări Constituante alese prin vot universal.

În aceste condiții, Decretul Regal de convocare a Parlamentului bicameral rezultat din alegerile din anul 1922 declara constituante noile Adunări alese.

Proiectul de Constituție a fost elaborat de Partidul Național Liberal (condus de Ion I. C. Bratianu), partid majoritar în Camere. Partidele de opoziție, în special Partidul Național Roman (condus de Iuliu Maniu) și Partidul Taranesc (condus de Ion Mihalache) au declarat că nu recunosc caracterul de Constituantă al Parlamentului și considera nul și neavenit proiectul Constituției, datorită incalcarilor procedurilor constituționale de revizuire stabilite de Constituția din 1866.

Constituția a fost adoptată de Adunarea Naționala Constituantă a Deputaților în ședința din 26 martie 1923 cu majoritate de 247 voturi pentru, 8 contra și 2 abtineri din totalul de 369 deputați, situație certificată de Președintele Adunării Deputaților, M. G. Orleanu, și de secretarul D. Iuca, și de Adunarea Naționala Constituantă a Senatului în ședința din 27 martie 1923 cu majoritate de 137 voturi pentru, 2 contra și 2 abtineri din totalul de 194 de senatori, situație certificată de Președintele Senatului, M. Pherekyde, și de secretarul I. N. Cosoiu.

Constituția a fost sancționată de Regele Ferdinand I cu Decretul Regal nr. 1360 din 28 martie 1923, contrasemnat de Președintele Consiliului de Miniștri, Ion I. C. Bratianu, și de 14 miniștri, și a fost publicată în "Monitorul Oficial" nr. 282 din 29 martie 1923.

În același număr din "Monitorul Oficial" au fost publicate:

a) Raportul nr. 934 din 28 martie 1923 al Guvernului, prezentat M. S. Regelui Ferdinand I pentru aprobarea și sancționarea Constituției votate de Adunările Naționale, semnat de Președintele Consiliului de Miniștri, Ion I. C. Bratianu, și de 14 miniștri;

b) Cuvântul M. S. Regelui Ferdinand I din ziua de 28 martie 1923 la primirea Raportului pentru sancționarea Constituției votate de Adunările Naționale Constituante.

Constituția a intrat în vigoare la data sanctionarii, adică 28 martie 1923. Ea abroga implicit Constituția din 1866 cu modificările ulterioare, cu excepția Decretelor-Lege nr. 3902/1918, 2085/1919 și 3464/1919, care modificasera implicit fosta Constituție și care sînt ratificate de noua Constituție.

În redactarea inițială, Constituția din 1923 era formată din 138 de articole, grupate în 8 titluri.

Constituția din 1923 a fost abrogată expres la data de 27 februarie 1938, prin Constituția din 1938.

Constituția din 1923 a fost repusă în vigoare, într-o formă parțială și modificată, prin Decretul Regal nr. 1626 din 31 august 1944 pentru fixarea drepturilor românilor în cadrele Constitutiunii din 1866 și cu modificările Constitutiunii din 29 martie 1923, semnat de Regele Mihai I și publicat în "Monitorul Oficial" nr. 202 din 2 septembrie 1944. Decretul Regal nr. 1626/1944 a fost modificat prin Decretul Regal nr. 1849 din 10 octombrie 1944, publicat în "Monitorul Oficial" nr. 235 din 11 octombrie 1944, modificandu-se astfel și Constituția din 1923.

O modificare expresă a Constituției din 1923 este realizată prin Decretul Regal nr. 2218 din 13 iulie 1946 privind exercitarea puterii legislative, publicat în "Monitorul Oficial" nr. 161 din 15 iulie 1946. În același "Monitor Oficial" este publicată și Legea nr. 560 din 15 iulie 1946 pentru alegerea Adunării Deputaților, promulgată prin Decretul Regal nr. 2219 din 13 iulie 1946.

Constituția din 1923 a fost abrogată expres la data de 30 decembrie 1947, prin Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947 pentru constituirea Statului Roman în Republica Populara Română, promulgată prin Decretul nr. 2299 din 30 decembrie 1947, semnat de Petru Groza, Președintele Consiliului de Miniștri, și publicată în "Monitorul Oficial" nr. 300 bis din 30 decembrie 1947.

Textul Constituției din 1923 este reprodus după "Monitorul Oficial" nr. 282 din 29 martie 1923.